Cauta un referat:

Cauta referate cu subiectul care-ti trebuie si foloseste-le ca sursa de inspiratie pentru a capata cunostinte noi. Daca nu ai gasit niciun referat care sa te ajute poti sa-l ceri si te vom anunta cand il avem.

Gaura Neagra

Termenul de gaura neagra este de origine foarte recenta. El a fost inventat in 1969 de savantul american John Wheeler ca o descriere grafica a unei idei care are o vechime de cel putin doua sute de ani, intr-o vreme cand existau doua teorii asupra luminii: una, sustinuta de Newton, era ca lumina este formata din particule; cealalta era ca lumina este formata din unde. stim acum ca ambele teorii sunt corecte. Prin dualismul unda/particula din mecanica cuantica lumina poate fi privita atat ca unda cat si ca particula. In cadrul teoriei care sustinea ca lumina este formata unde nu era clar modul in care ea ar trebui sa raspunda la gravitatie. Dar daca lumina este formata din particule, ar fi de asteptat ca acestea sa fie afectate de gravitatie in acelasi fel in care sunt afectate ghiulele de tun, rachetele si planetele. La inceput oamenii credeau ca particulele de lumina se deplaseaza cu viteza infinita, dar descoperirea lui Roemer ca lumina se deplaseaza cu viteza finita a aratat ca gravitatia poate avea un efect important. John Michell, un membru in consiliul unui Colegiu din Cambridge, a scris, pe baza acestei ipoteze, in 1783, o lucrare in revista Philosophical Transactions a Societatii Regale din Londra, in care a aratat ca o stea care este suficient de masiva si compacta ar avea un camp gravitational atat de puternic incat lumina nu poate iesi: orice lumina emisa de suprafata stelei ar fi atrasa inapoi de atractia gravitationala a stelei inainte de a putea ajunge foarte departe. Michell sugera ca ar putea exista multe stele ca aceasta. Desi nu le-am putea vedea, pentru ca lumina lor nu ar ajunge la noi, totusi am putea sa simtim atractia lor gravitationala. Aceste obiecte sunt numite acum gauri negre pentru ca asta sunt: goluri negre in spatiu. O sugestie similara a fost facuta cativa ani mai tarziu de savantul francez marchizul de Laplace, aparent independent de Michell: Este destul de interesant ca Laplace a inclus-o numai in prima si a doua editie a cartii sale Sistemul lumii si a scos-o din editiile ulterioare; poate ca a hotarat ca era o idee aiurita. (De asemenea, teoria corpusculara a luminii nu a mai fost sustinuta in secolul al nouasprezecelea; parea ca totul se putea explica prin teoria ondulatorie si, conform acesteia, nu ora clar daca lumina era afectata de gravitatie.)

*

De fapt, nu este logic ca lumina sa fie tratata ca niste ghiulele in teoria gravitatiei a lui Newton, pentru ca viteza luminii este fixa. (O ghiulea lansata in sus de la pamant va fi incetinita de gravitatie si in cele din urma se va opri si va cadea; totusi, un foton continua sa se deplaseze in sus cu viteza constanta. Atunci, cum poate gravitatia newtoniana sa afecteze lumina?) O teorie consistenta privind modul in care gravitatia afecteaza lumina nu a aparut pana cand Einstein n-a propus relativitatea generalizata, in 1915. Si chiar atunci a durat mult timp pana cand au fost intelese implicatiile teoriei pentru stelele masive.



Pentru a intelege modul in care se poate forma o gaura neagra, avem nevoie mai intai de intelegerea unui ciclu de viata a unei stele. O stea se formeaza atunci cand o cantitate mare de gaz (in majoritate hidrogen) incepe sa sufere un colaps in sine insusi, datorita atractiei sale gravitationale. Atunci cand ea se contracta, atomii gazului se ciocnesc intre ei din ce in ce mai des si cu viteze din ce in ce mai mari gazul se incalzeste. In cele din urma, gazul va fi atat de fierbinte incat atunci cand atomii de hidrogen se ciocnesc ei nu se mai departeaza unul de altul, ci fuzioneaza formand heliu. Caldura eliberata in aceasta reactie, care este ca o explozie controlata a unei bombe cu hidrogen, este aceea care face ca steaua sa straluceasca. Aceasta caldura suplimentara mareste si mai mult presiunea gazului pana ce este suficienta pentru a echilibra atractia gravitationala si gazul inceteaza sa se contracte. Este cam ca un balon exista. un echilibru intre presiunea aerului din interior, care incearca sa produca umflarea balonului si tensiunea din cauciuc, care incearca sa micsoreze balonul. Stelele vor ramane stabile un timp indelungat in care caldura degajata de reactiile nucleare echilibreaza atractia gravitationala. In cele din urma insa steaua nu va mai avea hidrogen si alti combustibili nucleari. In mod paradoxal, cu cat stelele au mai mult combustibil la inceput, cu atat mai curand se termina. Aceasta se intampla deoarece cu cat o stea este mai masiva, cu atat trebuie sa fie mai fierbinte pentru a echilibra atractia sa gravitationala. si cu cat este mai fierbinte, cu atat mai repede se consuma combustibilul sau. Soarele nostru are probabil destul combustibil pentru inca cinci miliarde de ani, dar stelele mai masive pot sa-si epuizeze combustibilul doar intr-o suta de milioane de ani, mult mai putin decat varsta universului. Atunci cand o stea nu mai are combustibil, ea incepe sa se raceasca si astfel se contracta. Ce poate sa i se intample apoi a fost inteles pentru prima oara abia la sfa...

Raporteaza-ne problema !

Te rugam sa ne spui ce problema ai intampinat cu acest referat. Prin contributia ta acest site va deveni cea mai tare resursa de referate online din Romania. Iti multumim pentru sprijinul acordat!